Hartă - Comuna Topleț, Caraș-Severin (Comuna Topleţ)

Comuna Topleț (Comuna Topleţ)
Topleț este o comună în județul Caraș-Severin, Banat, România, formată din satele Bârza și Topleț (reședința). În prezent, centrul civic al comunei Topleț este situat în satul reședința de comună Topleț, aflat în trupul de pe malul vestic al râului Cerna. Centrul cuprinde dotări sociale și culturale importante. Aici se află Primăria, spitalul, sediul Poliției, clubul, gara, sediul IFET, dotări comerciale și de alimentație publică, farmacia, remiza de pompieri, Oficiul Poștal și Romtelecom.

Toplețul a îmbinat în mod armonios industria și agricultura, având o întreprindere mecanică veche de 130 de ani și în care își desfășoară activitatea 150 de angajați, și un combinat de prelucrare a lemnului cu 100 de angajați. În prezent, pe raza comunei își desfășoară activitatea 31 de societăți comerciale între care una de panificație, 2 stații PECO, o cofetărie - patiserie, puncte alimentare și de alimentație publică. De asemenea, comuna beneficiază de o păstăvărie a Ocolului Silvic Heculane.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Topleț se ridică la 2,625 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2,923 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,77%), cu o minoritate de romi (3,5%). Pentru 3,85% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,76%), dar există și minorități de baptiști (3,47%), penticostali (1,41%) și romano-catolici (1,22%). Pentru 3,85% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

 
Hartă - Comuna Topleț (Comuna Topleţ)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...